Loba

 Loba este o femeie care trăiește în pădure și adună oase. Ea stă într-o peșteră unde poți găsi o multitudine de oase. De cerb, corbi, dar cel mai mult preferă oasele lupilor. Caută mereu oase de lup. Când a reușit să facă întregul schelet, Loba se așează lângă foc și se gândește ce cântece să cânte. Când în sfârșit s-a hotărât, se ridică deasupra scheletului și începe să cânte. Coastele și labele lupului se acoperă atunci de carne, iar peste carne crește blana. Loba continuă să cânte și să cânte, iar animalul prinde viață. În timp ce ea cântă, lupul deschide ochii, sare în picioare și o ia la fugă. Într-un moment al goanei, lupul se preschimbă într-o femeie care râde și aleargă spre orizont, liberă.

Povestea Lobei este reprezentativă pentru învierea femeii sălbatice, o poveste care ne promite că prin cântec vom putea chema rămășițele psihice ale sufletului sălbatic și-i vom putea reda forma sa vie. Loba adună oase, iar în simbologia arhetipală ele reprezintă forța indestructibilă. Oasele nu pot fi sfărmate ușor. În mituri, oasele mai reprezintă și sufletul/spiritul indestructibil. Oasele lupului din poveste reprezintă aspectul indestructibil al naturii instinctuale.

Metaforele poveștii ilustrează întregul proces ce conduce femeia spre simțurile ei instinctuale. În noi trăiește femeia care adună oase, în noi sunt oasele acestui sine sălbatic. Tot în noi sunt oasele care ne pot schimba și care pot schimba și lumea noastră.

Interpretarea acestei povești nu îmi aparține. Am preluat-o din cartea „Femei care aleargă cu lupii” scrisă de Clarissa Pinkola Estes. Interpretarea este cu mult mai vastă în carte și ceea ce am scris aici are  ca scop doar provocarea unui potențial interes pentru acest tip de carte. O carte faină care explorează basmele și prin interpretarea lor venerează sufletul feminin.